Home Q&A Articole Lăsați copiii să fie (și) nefericiți
Lăsați copiii să fie (și) nefericiți

Lăsați copiii să fie (și) nefericiți

0
  • Ce ai vrea să facă al tău copil când o să fie mare?
  • Poate să facă ce vrea el, atâta timp cât este fericit.

Acesta pare să fi devenit un dialog standard între părinții din ziua de azi. Dacă părinții noștri își doreau ca noi să ajungem “Cineva” și acționau în consecință, fiecare după cum putea și cum credea de cuviință, noi ne dorim niște copii fericiți. Mă rog, cel puțin la nivel declarativ, dar acesta ar fi subiectul unui alt articol. Astăzi vreau să scriu puțin despre această frenezie care a cuprins pe majoritatea părinților, care caută Fericirea copiilor așa cum alții căutau pe vremuri Sfântul Graal.

Sigur că e important să fim fericiți. Dacă ar fi să mă exprim precum unii lideri de-ai noștri din ziua de azi: “e mult mai bine să fii fericit decât să fii nefericit!” Dar, din punctul meu de vedere sunt două aspecte importante de care ar trebui să ținem seama atunci când vine vorba de fericire:

În primul rând, de cele mai multe ori, ea se obține, nu cade din cer. A fi fericit este, eu așa cred, o alegere. Sunt puține și extreme situațiile în care chiar nu îi poți cere cuiva să încerce să se bucure de ceea ce are, mai degrabă decât să se gândească sau să viseze la ceea ce ar putea avea sau la ceea ce a pierdut. Suntem atât de prinși în a căuta o fericire din capul nostru încât prea des uităm să ne bucurăm de un moment, o zi, o întâlnire, o coincidență etc. Suntem mereu pe fugă, parcă niciodată dispuși să ne oprim și să ne lăsăm bucurațo de tot ceea ce avem. Că, hai să fim sinceri, majoritatea avem mult mai mult decât am avea nevoie în realitate.

Bun, deci ce văd copiii noștri la noi? O fugă continuă după ceva (această “fericire”) pe care nu părem să o atingem niciodată, fiind mereu nemulțumiți de cât și cu ce avem și invidioși pe alții. Dar noi le spunem să fie fericiți. Păi cine ar vrea să fie fericit când vede atâta nefericire în jur în căutarea fericirii?

În al doilea rând, viața niciunui om, de când am evoluat din verișorii noștri – maimuțele și până când o închide ochii ultimul dintre noi nu este doar o înșiruire de momente fericite. Sigur că e bine să fie și cât mai multe din astea, dar viața oricăruia este împânzită de momente grele, de supărări, de eșecuri, de anxietăți, frustrări, plictiseli. Urlete, plânsete, momente de nebunie și tot așa. Ăștia suntem, așa am fost, așa vom fi. Și atunci de ce încercăm obsesiv să nu îi lăsăm să fei nefericiți. Facem orice, ORICE, doar pentru a-i vedea fericiți: le cumpărăm lucruri, renunțăm la nevoile noastre, îi protejăm excesiv și tot așa. Adică îi pregătim pentru orice altceva, mai puțin pentru viață. Iar atunci când vor da piept cu viața iar noi, părinții lor, nu vom mai fi acolo, va fi vai și amar de ei. Am puține dubii că așa se va întâmpla.

De aceea eu îmi las copilul să fie și nefericit uneori. Nu-l ignor, doar că nu mă dau peste cap să-i schimb starea.  Doar încerc să-l fac conștient de ea, să îl ajut să înțeleagă de ce se simte așa și c ear putea face El (subliniez El) pentru a ieși din această stare. Și nu doar nefericit. Copilul meu, ca orice alt copil…ca orice alt om, se simte uneori și furios, frustrat, plictisit, dezamăgit, neînțeles și mai adăugați voi câte adjective vreți. Și mă bucur că se simte așa. Uneori, da, mi-e grue să-l văd așa și încerc să fac ceva în locul lui Dar de cele mai multe ori în ultimul timp, am ajuns să conștientizez că degeaba îl ajut acum, că nu vom fi mereu lângă el și nici nu ar fi bines ă fie așa. Și ca să folosesc metafora binecunoscută: încerc tot mai des, atunci când zice că îi este “foame”, nu să-l hrănesc, ci să-l învăț să folosească undița. Adică să îi pun la îndemână tot felul de instrumente pentru a-l ajuta pe el să-și găsească propriile soluții la problemele lui. Și făcând asta, sunt convins că îl ajut să fie mai fericit pe termen lung, chiar dacă pe moment nu se va simți așa. Și îmi va reproșa acest lucru. E ok, pot trăi cu acest reproș. Pentru că știu că mi-ar fi mult mai greu să trăiesc o viață-ntreagă cu sentimentul de vină de a nu fi făcut ce trebuie la momentul respectiv.

Facebook Comments

LEAVE YOUR COMMENT

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *